Fațete dentare

Fațete dentare

FAȚETELE DENTARE DIN CERAMICĂ sunt “foițe fine” din ceramică confecționate în cadrul CLINICII DR. SMILE cu ajutorul Sistemului CAD/CAM CEREC 3D de la DENTSPLY SIRONA (SUA-GERMANY).


Fațetele se aplică pe suprafața vestibulară (exterioară, vizibilă) a dintelui prin cimentare sau adeziune, schimbând aspectul estetic al dintelui prin modificarea culorii, poziției, formei sau lungimii acestuia.

Avantaje:

  • oferă un aspect estetic deosebit dinților cu modificări de culoare, formă sau poziție;
  • “închid” unele spațieri dentare accentuate (strungăreață);
  • “alungesc” dinții care au suferit abraziuni fiziologice sau patologice accentuate (datorate bruxismului diurn sau nocturn);
  • “aliniază” dinții cu modificări de poziție (înghesuiți, malpoziționați);
  • “ajustează” dinții care au o forma atipică, oferind un aspect estetic deosebit;
  • reprezintă metoda ideală de a corecta / trata dinții cu procese carioase extinse, colorații profunde, neregularități de formă, pentru a închide spatiile dintre dinți, fisurile sau fracturile dentare;
  • fațetele dentare sunt foarte subțiri însă foarte rezistente, este necesar sa se îndepărteze un strat foarte subțire din smalț (fațete PREP), sau nu este necesară prepararea dintelui în prealabil, metoda MODERNĂ (fațete NO-PREP);
  • este 100% nedureros.

Indicații:

  • în cazul dinților pătați, colorați neuniform sau închiși la culoare din cauza consumului de tutun, cafea sau ceai;
  • atunci când dinții sunt foarte abrazați;
  • în cazul dinților ciobiți sau fracturați;
  • pentru dinții înghesuiţi sau uşor malpozitionaţi;
  • dacă dinţii au o formă atipică;
  • dacă dinții au spațieri evidente (strungăreață).

Contraindicații:

  • pacienți cu bruxism diurn sau nocturn accentuat (cronic);
  • pacienți cu dinţii foarte tociţi sau care oclud (muşcă) cu dinţii muchie pe muchie, deoarece riscul ca faţeta să se spargă şi să se descimenteze este foarte mare. Gutiera de protecţie poate ajuta în acest sens, însă riscul de deteriorare rămâne, astfel încât, în aceste cazuri este recomandat să fie luate în considerare alte opţiuni.

Dezavantaje:

  • pentru FATETELE PREP (unde este necesară prepararea dintelui în prealabil, prin șlefuirea unui strat subțire în smalț), aplicarea fațetei este o procedură ireversibilă, iar dintele va trebui să fie acoperit toată viața cu fațete sau coroane dentare;
  • odată cu ataşarea faţetelor de dinte este foarte posibil să îşi facă apariţia o anumită sensibilitate la temperaturi calde şi reci, din cauza şlefuirii smalţului dentar. Din fericire, această senzaţie dispare de obicei, în decurs de câteva zile.

Întrebări frecvente:

    • Cum sunt fabricate fațetele dentare?

ETAPE DE CONFECȚIONARE a unei FAȚETE DENTARE DIN CERAMICĂ:

  • prepararea (șlefuirea unui strat subțire în smalț) pentru acoperirea cu o fațetă dentară din ceramică (Fațete PREP), sau neșlefuirea dintelui (Fațete NO-PREP);
  • amprenta optică a dintelui ce urmează sa fie acoperit cu o fațetă dentară din ceramică;
  • alegerea culorii cu ajutorul aparatului „Vita Easy Shade”;
  • proiectarea cu ajutorului Softului CEREC a noii fațete dentare;
  • frezarea în cuburi din ceramică integrală sau discuri din ceramică a noii fațete dentare;
  • proba fațetei dentare în cavitatea bucală;
  • pigmentarea și glazurarea noii fațete dentare din ceramică (redarea culorii naturale);
  • cimentarea fațetei dentare în cavitatea bucală, după ce a fost adaptată pe dintele preparat (FAȚETE PREP), sau pe dintele neșlefuit (FAȚETE NO-PREP).
  • Cum se întrețin fațetele dentare?

    Este recomandat să revenim în mod regulat la medicul dentist odată la 6 luni, pentru o întreţinere profesională cu o pastă specială, non-abrazivă, pentru verificări de ocluzie, detartraje, air-flow şi pentru ca medicul dentist din cadrul CLINICII DR. SMILE să examineze periodic dantura dvs.